AcasăSocialRestricții necesare pentru desfășurarea finalei Cupei României la fotbal pe Stadionul Municipal...

Restricții necesare pentru desfășurarea finalei Cupei României la fotbal pe Stadionul Municipal Sibiu

-

Meciul se va juca între echipele CS Corvinul Hunedoara și ASC Oțelul Galați, miercuri, 15 mai, de la ora 20:30, pe Stadionul Municipal Sibiu.

Având în vedere că este un meci important la care sunt așteptați mii de suporteri, Comisia de sistematizare a circulației a avizat o serie de măsuri pentru buna desfășurare a evenimentului.
Astfel, circulația se va închide:
 pe sectorul de drum al străzii Școala de Înot dintre str. Rennes și Hotel Parc, în intervalul 18.00-20.30
 pe str. Octavian Goga, pe tronsonul dintre sensul giratoriu cu N. Olahus și str. Dimitrie Anghel, de la ora 18.00, până la încheierea meciului
 str. N. Olahus, în intervalul orar 18.00-20.30.
 În ziua meciului, se va închide și parcarea de pe strada Mihai Eminescu, din zona fostului Restaurant Bolta Rece.
În data de 15 mai, în intervalul orar 14:00 – 20:30, se interzice vânzarea băuturilor alcoolice, inclusiv la terase și restaurante, pe traseele spre Stadionul Municipal: Piața 1 Decembrie 1918, str. Avram Iancu, str. Gen. Magheru, Piața Mare, Piața Mică, str. Arhivelor, Piața Schiller, str. N. Bălcescu, str. Școala de Înot, b-dul. M. Viteazu, b-dul Victoriei (până la Pasajul Spitalului), Calea Dumbrăvii (zona dintre b-dul. Mihai Viteazu și str. Dimitrie Anghel) precum și pe o rază de 300 m, în jurul Stadionului.
Sursa : Primăria Sibiu
Sursa foto : Primăria Sibiu

Articole asemanatoare

spot_img

Ultimele stiri