Finanțare obținută de Consiliul Județean Sibiu prin Administrația
Fondului de Mediu Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a semnat contractul de finanțare în
valoare de 15 milioane de lei cu Administrația Fondului de Mediu pentru achiziția a încă 13
microbuze școlare destinate școlilor din județul Sibiu. Acestea se vor adăuga celor 56 de
microbuze școlare electrice deja obținute de CJ Sibiu din fondurile nerambursabile gestionate
de Ministerul Educației prin PNRR, și pentru care în momentul de față se derulează procedura
de semnare a contractului pentru achiziția de microbuze tip 8 + 1 locuri, iar pentru cele de tip
16+1 locuri, estimăm că se va finaliza procedura în aproximativ o lună.
“Siguranța copiilor, mai puține emisii de carbon, dar și costuri reduse pe termen lung sunt
doar câteva dintre beneficiile pe care le au microbuzele din noua generație. Fie că vorbim de
microbuze hibrid sau electrice, acestea vor contribui la tranziția către un mediu mai curat,
mai verde și mai sănătos. În plus, prin această nouă oportunitate vom reuși să completăm
pentru și mai multe comunități nevoia de transport școlar, iar astfel, sper că vom avea cât
mai puțini copii care vor abandona școala. Așadar, celor aproape 36 de milioane de lei,
obținuți prin PNRR, li se adaugă alte 15 milioane prin AFM pentru achiziția de microbuze
pentru școlile din județul Sibiu”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean
Sibiu.
Microbuzele care urmează a fi achiziționate de Consiliul Județean Sibiu vor fi alocate școlilor
din județ în funcție de numărul de elevi și de distanța pe care aceștia trebuie să o parcurgă de
acasă până la unitatea de învățământ.
Sursa : Consiliul Județean Sibiu
Sursa foto : Consiliul Județean Sibiu


