Primăria Sibiu continuă investițiile în Cimitirul Municipal, printr-un nou proiect de extindere a rețelei de apă potabilă. Lucrările au început în trei zone distincte ale cimitirului: Zona K – Calea Dumbrăvii, zona porții 4 spre Calea Cisnădiei și zona porților 5 și 6 – Calea Cisnădiei.
Această investiție vine în completarea eficientizării energetice a clădirilor administrative, finalizată anterior, și este destinată atât persoanelor care dețin locuri de mormânt, cât și întreținerii zonelor verzi din cimitir.
În cadrul proiectului vor fi instalate 14 cișmele și fântâni cu apă potabilă, echipate cu țâșnitoare și racordate la noua rețea. Acestea sunt prevăzute cu sisteme anti-îngheț, ceea ce le va permite utilizarea pe tot parcursul anului.
Pe durata lucrărilor, vor exista restricții temporare de circulație pe anumite porțiuni din interiorul cimitirului, precum și întreruperi în furnizarea apei în zonele adiacente șantierului. Accesul pietonal către locurile de veci va fi, însă, menținut.
Primăria Sibiu transmite că lucrările sunt executate etapizat, cu scopul de a minimiza disconfortul și de a îmbunătăți condițiile din Cimitirul Municipal.
Sursa: Primăria Sibiu
Sursa foto: Primăria Sibiu



