Lista oficialilor europeni care nu au respectat regulile din pandemie, printre care și premierul României

 -  -  5


Pentru că nu au respectat propriile reguli impuse pentru a evita răspândirea coronavirusului, premierul Ludovic Orban și miniștrii surprinși în fotografia în care beau ori fumează în biroul său, a dus și la amendarea oficialilor. Și se pare că nu a fost singurul caz apărut în Europa.

 

În cazul oficialilor români, amenzile au fost pentru fumat în spații închise și nerespectarea măsurilor pentru prevenirea infectării cu coronavirus. Astfel de cazuri au fost semnalate și în Europa ori pe alte continente, astfel s-a întocmit o listă a politicienilor care nu au respectat regulile impuse chiar de ei.

Doi dintre aceștia au demisionat, iar în cazul unuia demisia nu i-a fost acceptată.

Sebastian Kurz, cancelarul Austriei

Sebastian Kurz, cancelarul austriac, s-a plimbat fără masca prin mijlocul unei mulţimi dintr-un sat din apropierea graniţei cu Germania.

Leo Varadkar, prim-ministru irlandez

Leo Varadkar, premierul irlandez, a fost surprins în imagini la un picnic alături de partenerul său și de alti doi prieteni, fără cămăşi pe ei într-un parc. Un purtător de cuvânt a insistat că au respectat pe deplin liniile directoare COVID-19, după ce unii l-au criticat că ar fi dat un exemplu neplăcut în timpul izolării.

Alexander Van der Bellen, preşedintele Austriei

Preşedintele Austriei, Alexander Van der Bellen, și soția sa au fost prinşi de poliţie încălcând regulile de izolare și rămânând prea târziu la un restaurant.

Mateusz Morawiecki, premierul Poloniei

Prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki și mai multi oficiali ai partidului din care face parte s-au întrunit pentru a comemora moartea fostului președinte Lech Kaczyński. Niciunul dintre ei nu au purtat mască și nu au respectat regulile de distanțare socială.

Pablo Iglesias, vicepremier al Spaniei

Pablo Iglesias, vicepremier spaniol, a fost criticat de presă după ce în martie nu a respectat recomandările de izolare, făcându-și apariția la ședințele de guvern, deși intrase în contact cu un coleg de partid testat pozitiv cu COVID-19.

David Clark, ministrul sănătății din Noua Zeelendă

David Clark nu a respectat regulile de izolare, ducându-și familia la plajă. De asemenea, camioneta sa a fost văzută la un traseu montan de bicicliști. După ce a fost prins s-a numit pe el înșusi „idiot” și și-a prezentat demisia. Nu i-a fost însă acceptată.

Dominic Cummings, consilier al premierului britanic

Dominic Cummings a călătorit de cel puţin două ori în timpul izolării la părinţii săi, la 400 de kilometri de Londra, deşi soţia sa era infectată, si el însuşi prezenta semne de îmbolnăvire.

Mai multi martori sustin că l-au văzut pe Cummings într-un punct turistic aflat la circa 50 de kilometri de Durham, pe 12 aprilie, în Durham pe 19 aprilie, după ce se recuperase deja şi se întorsese la Londra, iar poliţia locală a confirmat că oficialul şi familia sa au vizitat proprietatea de acolo.

Neil Ferguson, consilier guvernamental britanic

Neil Ferguson, consilier guvernamental britanic, şi-a invitat amanta să traverseze Londra și să-l viziteze. În ciuda faptului că ambii amanţi sunt căsătoriţi, acest lucru nu i-a împiedicat să se vadă.

Neil Ferguson este epidemiolog şi profesor în cadrul Imperial College Londra și este cunoscut pentru faptul că l-a convins pe premierul Boris Johnson să ordone autoizolarea în masă pentru a proteja populaţia de răspândirea virusului letal.

El a demisionat din poziţia ocupată în cadrul Grupului Consultativ Ştiinţific pentru Situaţii de Urgenţă al guvernului pentru că a încălcat restricţiile din cauza vizitelor amantei.

Rob Roberts, parlamentar britanic

Rob Roberts, un parlamentar conservator britanic, a încălcat restricţiile impuse de autorităţi pentru a opri răspândirea coronavirusului, prin organizarea unei petreceri ilegale. Poliţiştii au venit la casa sa după ce au fost anunţaţi de vecini că oamenii intră şi ies din locuinţă. Acolo au descoperit că fusese organizată o petrecere pentru soţia parlamentarului, care împlinise 40 de ani.

Robert Jenrick, membru în guvernul britanic

Robert Jenrick, membru în guvernul britanic, a fost prins mergând de doua ori la a doua sa reședință, aflată la peste 200 de kilometri, după ce a făcut recomandări oamenilor să stea izolați în case.

Christian Lindner, liderul partidului liberal FDP din Germania

Liderul partidului liberal FDP, Christian Lindner, nu a respectat regulile de distanțare fiind prins îmbrăţişând un prieten la un restaurant.

Catherine Calderwood, consilier medical al guvernului scoţian

La începutul lunii aprilie, tabloidul Scottish Sun a publicat fotografii cu Catherine Calderwood, principalul consilier medical al guvernului scoţian, la a doua casă a familiei sale, aflata la o oră distanță de reşedinţa principală din Edinburgh. Ulterior, Calderwood si-a recunoscut vina și a demisionat.

Ce spune Ludovic Orban, despre fumatul în birou: „E o greșeală pe care vreau să o îndrept”

Întrebat ce a înțeles că i-au reproșat oamenii, după apariția acelei fotografii în spațiul public, premierul a spus: „Faptul că am încălcat regulile. Faptul că deși am promovat purtarea măștii, în momentul respectiv nu purtam mască, faptul că am fumat în spațiu închis. Suntem oameni, mai greșim, mi-am cerut scuze, important este să recunoști greșeala și să încerci să o îndrepți.  Am greșit, am plătit, sunt dispus să plătesc pentru orice greșeală, a mai afirmat premierul, care a explicat că are o muncă istovitoare, de câte 15-16 ore pe zi, și pentru un fumător înrăit este greu să nu aibă la îndemână un loc special amenajat, așa că „te mai scapi, e greu să te controlezi tot timpul”, a spus premierul Ludovic Orban.

Sursa: Digi24

5 bookmark
comments icon 0 comments
0 notes
35 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *