AcasăEvenimentZiua de ieri a fost una specială: de sărbătoarea Înălțării Domnului Sibiul...

Ziua de ieri a fost una specială: de sărbătoarea Înălțării Domnului Sibiul a marcat, ca în fiecare an, și Ziua Eroilor

-

În Cimitirul din Sibiu dedicat acestora au fost prezenți astăzi reprezentanți ai instituțiilor locale, cadre militare din Garnizoana Sibiu, reprezentanți ai asociațiilor care își dedică activitatea cinstirii eroilor și sibieni care au dorit să participe la ceremonia organizată în memoria celor căzuți. Din partea Primăriei Sibiu a participat viceprimarul Helmut Lerner. Momentul a fost cu atât mai emoționant cu cât la acesta a participat și veteranul de război, maior (în retragere) Simion Dragoman, un medic militar care anul acesta a împlinit 100 de ani.
„Ziua Eroilor ne permite ca, în fiecare an, într-un cadru organizat, să aducem un omagiu eroilor căzuți. În cimitirul din Sibiu și-au găsit odihna veșnică 350 de ostași și la mormintele lor ne aplecăm capetele cu respect pentru toți cei care s-au jertfit pentru România, pentru români. Eroii sunt însă mereu prezenți prin faptul că libertatea de care ne bucurăm azi, faptul că România este un stat integru teritorial și democratic, li se datorează în mare parte lor. Trăim prezentul pe care ei l-au creat pentru noi și, astfel, îi menținem mereu vii. Noi, cei de astăzi, avem datoria de a păstra pentru generațiile viitoare ceea ce ei ne-au dăruit prin jertfă. Veșnică recunoștință și odihnă eroilor noștri!” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Sursa : Primăria Sibiu
Sursa foto : Primăria Sibiu

Articole asemanatoare

spot_img

Ultimele stiri