Vineri, 22 septembrie, începe Sibiu Music Fest, eveniment organizat de Asociația Culturală Viitorul Muzical și cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2023.
Pentru prima dată, evenimentul se va desfășura timp de două zile, în perioada 22-23 septembrie, și va aduce în Piața Mare artiști de top din industria muzicală alături de DJ-i cunoscuți.
Programul este următorul:
Vineri, 22 septembrie
• ora 14.00 – deschiderea oficială
• începând cu ora 17.00, cei mici au parte de pictură pe față și un atelier muzical alături de cei de la Shopping City Sibiu
• de la ora 19.00 începe seria concertelor cu Dorian Popa, Rareș și AMERAS. Atmosfera de festival va fi completată de DJ-ii ZYMEA și ARIAS.
Sâmbătă, 23 septembrie
• 11.00-14.00 și 17.00-19.00 – atelier muzical pentru copii și pictură pe față.
• de la ora 15.00, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECO Sibiu a pregătit ateliere educative unde cei mici vor face cunoștință cu Supereroii colectării selective.
• de la ora 19.00 vor urca pe scenă Faydee, Andia, Bibi, MIRROR Djs și AYA.
În completarea atmosferei de festival, food truck-uri apreciate din țară vor poposi în centrul orașului în cele două zile ale evenimentului și vor oferi spectatorilor o varietate de delicii culinare.
Sursa : Primăria Sibiu
Sursa foto : Primăria Sibiu


