Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu celebrează Ziua Sibiului în data de 20 decembrie printr-o prezentare de publicații care tratează teme din istoria orașului nostru ori care elogiază personalități locale.
Cei interesați vor avea ocazia să răsfoiască peste 20 de volume apărute în ultimii ani la Editura Honterus, printre care: „Sibiul în 1790/ Hermannstadt im Jahre 1790”, de Martin Hochmeister, „Hanul Dumbrava și Groapa Leilor. Istorie și istorioare din Sibiu”, de Kurt Klemens, „Sibiul și electrificarea României; Cronică ilustrată 1891-2014”, de Marcel Stancu, „Sibiul în alb și negru”, de Fred Nuss, „La pas prin Sibiul vechi și nou”, de Lucia Veștemean, „Sibiul, între diplomație și război, vol. I”, de dr. Toma-Cosmin Roman, „SIBIU Oameni și fapte/ Hermannstadt. Fakten-Bilder-Worte”, de Dagmar Zink, „Sibiu 830”, volum coordonat de Silviu Borș și Dan Nanu și „Omnibuz, tramvai, troleibuz. Transportul public electric în Sibiu și în România”, de Marcel Stancu.
Prezentarea va avea loc în data de 20 decembrie, la ora 15.00, în spațiul American Corner Sibiu. Vor lua cuvântul: dl. Dan Nanu, director al Direcției pentru Cultură Sibiu, dl. Benjamin Jósza, directorul Editurii Honterus, și dl. Răzvan C. Pop, managerul Bibliotecii ASTRA Sibiu.
Accesul publicului este liber.
Sursa : Primăria Sibiu
Sursa foto : Primăria Sibiu


