Efectele deficitului bugetar sunt mai profunde decât se prognoza, ceea ce va duce la o scădere graduală a subvenției pentru gigacalorie în următorii trei ani, afectând deja, din această iarnă, pe cei care utilizează încălzirea centralizată.
De exemplu, în această iarnă, după ce va intra în vigoare ordonanța de urgență, gigacaloria din Capitală va fi subvenționată doar în proporție de 70%, în timp ce în țară nivelul va fi chiar mai mic, de 50%, informează Antena 3 CNN.
Din anul al doilea, adică începând cu 2025, subvenția va urma să fie de maximum 60% din costul total de producție al gigacaloriei în București și de maximum 40% pentru alte regiuni ale țării.
În această iarnă, bucureștenii vor avea de plătit mai mult, subvenția scăzând cu aproximativ cinci procente.
În al treilea an, adică din 2026, procentul este chiar mai mic. Este vorba despre 50% în București și 30% în alte zone ale țării.
Sursa : stiripesurse
Sursa foto : digi24


