Astăzi se votează noua Comisie Europeană!

 -  -  1


Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului European, noua Comisie Europeană va fi votată miercuri, de la 13.00, ora României. 

 

„Parlamentul European va alege Comisia European 2019-2024, într-un vot prin apel nominal cu majoritate simplă. Începând cu ora locală 9.00 (10.00 ora României), Ursula von der Leyen, președintele ales al Comisiei Europene, își va prezenta echipa comisarilor desemnați (validați deja de către comisiile de specialitate în cadrul audierilor recente) și va discuta obiectivele noii Comisii alături de eurodeputați”, se arată într-un comunicat de presă al PE, afișat pe site-ul instituției.

În urma dezbaterii, fiecare grup politic se va reuni pentru a discuta intențiile de vot.

Votul de la ora 12.00 (13.00 ora României) va fi precedat de declarații ale liderilor grupurilor politice, în ordinea inversă a mărimii grupului, mai spune sursa citată.

De ora 14.30, ora României, președintele PE David Sassoli și președintele ales al CE Ursula von der Leyen vor susține o conferință de presă.

Europarlamentarul PNL Adina Vălean este propunerea României pentru funcția de comisar european pe Transporturi, aceasta fiind validată de comisiile de specialitate ale PE.

Sursă: Digi24

comments icon 0 comments
0 notes
16 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *