„Invit autoritățile locale, furnizorii publici de servicii sociale, să acceseze programul din PNRR prin care se pot realiza până la 150 de centre de zi dedicate copiilor expuși riscului de a fi separați de familie.
Am depus toate eforturile necesare, împreună cu echipa de la Ministerul Muncii, în perioada în care am fost ministru, alături de reprezentanții Comisiei Europene, pentru ca acest tip de proiecte să se regăsească în PNRR. Este o șansă pe care Sibiul nu își poate permite să o rateze.
Apelul a fost deschis de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, vorbim de 50 de milioane de euro alocați pe acest apel, iar termenul limită de depunere a proiectelor este 9 ianuarie 2023.
Se pot construi, reabilita, moderniza, extinde și dota centre destinate copiilor care provin din familii aflate în situații vulnerabile. Cel puțin 10 la sută dintre aceste centre vor fi înființate în zonele vulnerabile și unde comunitatea romilor este mai numeroasă.
Sunt convinsă că aceste centre vor contribui semnificativ la prevenirea separării copiilor de familie, prin asigurarea, pe timpul zilei, a unor activități de îngrijire, educație și recreere-socializare pentru copii, cât și a unor activități de sprijin și consiliere, pentru părinți.
În același timp, apreciez că este nevoie să vorbim mai puțin și să facem mai mult pentru implementarea ambițioaselor reforme și investiții prevăzute în PNRR, fie că vorbim de reforma pensiilor ori a salarizării, digitalizarea serviciilor publice de la nivelul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Casei Naționale de Pensii Publice și Inspecției Muncii ori dezvoltarea infrastructurii sociale.” , a transmis doamna deputat, Raluca Turcan.


