AcasăAdministratie-PoliticTezaurul în Rusia: Parlamentul European Adoptă Rezoluția pentru Recuperare

Tezaurul în Rusia: Parlamentul European Adoptă Rezoluția pentru Recuperare

-

Eurodeputatul PMP, Eugen Tomac, dezvăluie că Rezoluția referitoare la Tezaurul României sechestrat în Rusia a fost adoptată de o majoritate covârșitoare, marcând un moment istoric pentru această cauză.

„Succes uriaș în Parlamentul European! Rezoluția privind restituirea Tezaurului României sechestrat în Rusia a fost votată cu largă majoritate de voturi.

Rezoluția pe care am inițiat-o este primul document oficial european prin care solicităm Rusiei în mod explicit returnarea Tezaurului sechestrat ilegal.

Este o chestiune de demnitate națională. România nu poate si nu trebuie să accepte nimic mai puțin decât restituirea celor 91,5 tone de aur și a întregului Tezaur cultural.

Le mulțumesc colegilor mei din Parlamentul European pentru implicare și susținere. A însemnat mult.

Mulțumesc, bineînțeles, Băncii Naționale a României pentru întregul sprijin de-a lungul acestui drum la capătul căruia avem astăzi, în premieră, o Rezoluție a Parlamentului European pe chestiunea Tezaurului României.

Nu suntem singuri în acest demers. Avem recunoaștere și sprijin european ferm.

După votul istoric de astăzi, Comisia Europeană va fi alături de România și împreună vom aduce Tezaurul României acasă.

Important este să nu renunțăm!” , a transmis Eugen Tomac.

Sursa : Eugen Tomac (facebook)

Sursa foto :   g4meida

 

Articole asemanatoare

spot_img

Ultimele stiri