Ce declară primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, despre lucrările de reparații finalizate :
“Lucrările de reparații ample pe străzile din Sibiu sunt o activitate continuă, pe tot parcursul anului. Am început mai târziu anul acesta din cauza temperaturilor scăzute care s-au înregistrat până nu demult, dar am reușit până în prezent să finalizăm 3 străzi, alte 6 fiind în lucru. Pe rând, arterele care au nevoie de astfel de intervenții vor figura pe următoarele comenzi pe care le vom emite.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
AM FINALIZAT LUCRĂRILE PE:
Calea Cisnădiei, tronsonul dintre str. N. Iorga și str. Gh. Dima.
Str. Justiției
Str. Lucian Blaga, tronsonul dintre str. Independenței și Berăriei.
LUCRĂRI ÎN CURS:
Pe străzile Călțun, Diaconu Coresi, Șerbota și Țițeica se lucrează în prezent la trotuare, iar în zilele următoare se va interveni pe carosabil.
Pe străzile Garibaldi și Lirei, stratul vechi de asfalt a fost deja îndepărtat, iar pentru marți, 9 mai este planificată așternerea noului strat, dacă vremea permite.
La aceste lucrări se adaugă cele de remediere prin plombare a gropilor apărute punctual în asfalt.
Sursa : Primăria Sibiu
Sursa foto : Primăria Sibiu


