Marți, 26 martie a avut loc cea de-a treia sesiune de consultare publică pe tema Planului Urbanistic General al Sibiului, în prezent în actualizare.
De această dată întâlnirea a fost cu cetățeni și ONG-uri. Peste 60 de persoane au răspuns pozitiv invitației de a participa la discuțiile din această seară.
„Opiniile cetățenilor au fost pertinente. Chiar dacă au fost propuneri punctuale și cazuri particulare, le-am notat și le vom analiza împreună cu specialiștii care elaborează Planul Urbanistic General, valabil pentru următorii 10 ani. A fost un dialog constructiv pe această temă cu impact în dezvoltarea urbanistică viitoare a Sibiului.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Sursa : Primăria Sibiu
Sursa foto : Primăria Sibiu


