A fost publicat ordinul privind redeschiderea creșelor, grădinițelor și after school-urilor

 -  -  11


A fost publicat, luni, în Monitorul Oficial, ordinul privind redeschiderea creșelor, grădinițelor și a after school-urilor.

 

Ordinul prevede că părinții care vor să își trimită copiii la creșă sau grădiniță pe perioada verii trebuie să depună cereri de înscriere la sediile unităților de învățământ pe care le-au frecventat copiii în acest an școlar.

Cererile vor fi centralizate de către inspectoratele școlare și, ulterior, transmise autorităților publice locale. Lista unităților care vor fi deschise va fi afișată la avizierul inspectoratelor școlare.

Potrivit normelor, unitățile vor asigura materialul necesar individual pentru fiecare activitate recreativă: „Jucăriile care nu pot fi spălate vor fi eliminate din sala de grupă, precum și celelalte accesorii neesențiale. Activitățile în aer liber vor reprezenta o proporție cât mai mare din program. În același timp, afară, pot fi mai multe grupe, cu respectarea condițiilor privind evitarea contactului strâns între copii și a jocurilor care presupun apropierea între copii la mai puțin de 2 metri”.

Conform normelor, copiii nu au voie să aducă de acasă jucării sau alte obiecte care nu sunt necesare.

Sursa: Mediafax

comments icon 1 comment
1 notes
20 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *