Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu a participat ieri la Muzeul Țării Secașelor, acolo unde în zorii zilei a ajuns “Cufărul călător”, așteptat fiind de copii din clasele primare de la Liceul Tehnologic “Ilie Macelariu” din oraș și de la structurile acestuia din Apoldu de Sus și Dobârca.
“Proiectul “Cufărul călător” este una dintre inițiativele Muzeului ASTRA pe care Consiliul Județean o susține cu încredere deplină și care a demonstrat deja în 23 de școli din municipiul Sibiu, dar și la Mediaș, Jina și Valchid că atrage interesul elevilor și că le facilitează, într-un mod original, accesul la informații unice”, Daniela Cimpean – Presedinta Consiliului Judetean Sibiu
Proiectul organizat de Muzeul Astra și susținut de Consiliul Judetean Sibiu este o adevărată călătorie în timp, o lecție despre cum transformau bunicii noștri și bunicii lor materiile prime în obiecte necesare vieții de zi cu zi, cum le foloseau și cum le înfrumusețau. Iar la Miercurea Sibiului tema a fost LUTUL, captivantă pentru cei mici, dar nu numai!
Priceprea Mirelei Crețu și a Ralucăi Andrei de la #MuzeulASTRA a cucerit și invitații adulți. Între ei: ministrul Culturii, Raluca Turcan și primarul Troancă Ioan și administratorul public Ioan Furdui, părinți și cadre didactice împreună cu doamna director Alina Dobrin.
Sursa : Consiliul Județean Sibiu
Sursa foto : Consiliul Județean Sibiu


