Home Administratie-Politic Primăria Sibiu a semnat contractul pentru execuția lucrărilor de renovare energetică a...

Primăria Sibiu a semnat contractul pentru execuția lucrărilor de renovare energetică a 2 clădiri de blocuri

Primăria Sibiu a semnat contractul pentru execuția lucrărilor de renovare energetică a 2 clădiri de blocuri din municipiul Sibiu: blocul V4 de pe str. Mihai Viteazu, nr. 2 și blocul de pe str. Uzinei, nr. 1.

“Acestea sunt primele 2 din totalul de 24 de clădiri de blocuri pentru care Primăria Sibiu a obținut finanțare europeană prin PNRR, pentru a le crește eficiența energetică. Lucrările nu presupun o simplă anvelopare, ci intervenții ample prin care va scădea consumul de utilități și va crește confortul termic în aceste clădiri construite acum 30-40 de ani.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Ce lucrări se vor efectua:
 Închiderea balcoanelor cu tâmplărie termoizolantă
 Înlocuirea ușilor de acces cu unele din tâmplărie termoizolantă
 Reabilitarea instalației de iluminat pe casa scării
 Instalarea de panouri fotovoltaice
 Repararea acoperișului și a sistemului de colectare și evacuare a apei de ploaie
 Înlocuirea lifturilor
 Izolarea termică a fațadei și a planșeelor care sunt în contact cu spații neîncălzite
În primele 90 de zile se va realiza proiectul tehnic, iar după emiterea ordinului de începere a lucrărilor, constructorul are sarcina de a le finaliza în termen de 300 de zile.
Valoarea investiției este de 11,85 milioane de lei, finanțată integral din fonduri europene nerambursabile, prin PNRR.
Sursa : Primăria Sibiu
Sursa foto : Primăria Sibiu