AcasăSocialClubul Rotary Sibiu se implică constant în viața orașului și a comunității

Clubul Rotary Sibiu se implică constant în viața orașului și a comunității

-

Clubul Rotary Sibiu se implică constant în viața orașului și a comunității, prin proiecte frumoase! De această dată, cu sprijinul financiar al Fundației Rotary International, Interact Sibiu, Boromir, Consilo web și Simpa au realizat retehnologizarea completă a atelierului de panificație și patiserie al Liceului Tehnologic de Industrie Alimentară Terezianum.

Primarul Astrid Fodor a participat la evenimentul care a marcat redeschiderea acestui atelier în care elevii Liceului își vor desfășura practica în cele mai bune condiții.
„Acest proiect se pliază perfect pe strategia Primăriei privind educația, completând investițiile constante și substanțiale pe care le realizăm. Doar în ultimii ani am investit peste 75 de milioane de euro din bugetul local sau fonduri europene în proiecte importante, precum construcția a 4 creșe și 2 grădinițe noi, extinderea a 6 școli prin care s-au creat suplimentar peste 1.500 de locuri, construcția a 3 săli de sport noi, reamenajarea a 8 săli și 9 terenuri de sport, eficientizarea energetică a 4 unități de învățământ. De asemenea, am achiziționat și am pus la dispoziția Universității Lucian Blaga un teren în valoare de 6,5 milioane de euro pentru construcția unui Campus pentru învățământul dual. Și lista poate continua. Nici Liceul Tehnic de Industrie Alimentară Terezianum nu a fost ocolit de investiții – am modernizat sala de sport, am reabilitat atelierul de panificație și patiserie în pregătirea retehnologizării, iar în prezent se lucrează la amenajarea curții cu terenuri de sport, pistă de alergare și spații verzi. Felicitări, Rotary Sibiu, pentru acest proiect reușit de care vor beneficia cei peste 650 de elevi ai Liceului Tehnologic de Industrie Alimentară Terezianum. Felicitări pentru toate proiectele pe care le realizați în Sibiu, inclusiv programul de premiere a performanței la învățătură!” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Evenimentul a fost condus de președintele Clubului Rotary Sibiu, domnul Laurențiu Grobnicu și s-a bucurat de prezența oficialităților din administrația publică locală, Inspectoratul Școlar Județean și Universitatea Lucian Blaga.
Sursa : Primăria Sibiu
Sursa foto : Primăria Sibiu

Articole asemanatoare

spot_img

Ultimele stiri