Evenimentul va avea loc începând cu ora 19.00, la Biserica Evanghelică Sf. Maria din Piața Huet și face parte din proiectul „Muzică în Catedrala Luterană”, cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2023.
Lucrarea principală va fi cantata lui Bach „Gottes Zeit ist die aller beste Zeit” – „Timpul lui Dumnezeu este cel mai bun timp dintre toate”, operă cunoscută sub denumirea latină „Actus tragicus”. În afara acesteia, vor fi interpretate și alte cantate de Buxtehude și Bruhns, dar și două piese din barocul timpuriu al nordului Europei: una de Jakob Örn (Danemarca) și una de Johannes Bahr (Gotland).
Piesele au fost compuse pentru Duminica Eternității și au ca teme tranzitivitatea, moartea, speranța învierii și eternitatea.
Publicul îi va putea asculta pe soliștii Melinda Samson (soprană), Elisa Gunesch (alto), Nicolai Simanov (tenor) și Horatiu Coman (bas), alături de un ansamblu baroc.
Biletul de intrare are prețul de 20 lei și poate fi achiziționat din chioșcul aflat în Ferula Bisericii.
Sursa : Primăria Sibiu
Sursa foto : Primăria Sibiu


