Un angajator din Târgu Jiu a fost penalizat cu 10.000 de lei pentru încălcarea orelor de muncă specificate în contractul individual de muncă cu program redus.
Persoana depistată de către inspectorii de muncă presta activitate specifică meseriei de ospătar.
„Atragem atenția tuturor angajatorilor asupra faptului că, potrivit prevederilor Legii numărul 53/2003, Codul Muncii, primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariaţi cu depăşirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial, se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată”, a declarat pentru gds.ro George Octavian Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.
Sursa : stiripesurse
Sursa foto : gruia dufaut


