“Lucrările de extindere a școlii N. Iorga și construcția unei săli de sport au continuat și în sezonul rece astfel că au avansat într-un ritm bun. Corpul nou de clădire este ridicat și se lucrează la interioare, iar sala de sport prinde formă. Reamintesc că am obținut finanțare europeană și pentru eficientizarea energetică a corpurilor de clădire existente, prin care vom finaliza modernizarea spațiilor unității de învățământ la care învață peste 1.500 de elevi.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Corpul nou de clădire, cu parter și 2 etaje a fost complet ridicat anul trecut. Înainte de intrarea în sezonul rece au fost montate geamurile și ușile exterioare astfel că s-a putut lucra și se continuă finisajele interioare – tencuieli, șape și pardoseli. De asemenea, în prezent se amenajează instalațiile de utilități.
La sala de sport fundația a fost finalizată, iar în prezent se construiesc pereții.
În paralel, achiziționăm mobilierul, sisteme PC și table interactive pentru fiecare sală nouă de clasă
Reamintim că prin acest proiect creăm 22 de săli de clasă suplimentare și 1 laborator de chimie în corpul nou de clădire, precum și o sală de sport modernă și spațioasă.
Sursa : Primăria Sibiu


